Povestea Pietricelei

A fost odată ca niciodată o piatră. Ea era mică și pierdută pe undeva pe la marginea unei poteci. Deși era o piatră specială, avea o durere apăsătoare: în fiecare zi privea spre înaltele creste ale muntelui și simțea o dorință ce era imposibilă:

„Aș vrea să fiu ceva mai mare. Mai mult. Mai puternică.”

Piatra chiar plângea uneori, dar lacrimile ei erau atât de micuțe, încât se amestecau cu ploaia.

Într-o zi, un bătrânel din satul alăturat a zărit-o și a vorbit cu ea. Pietrele nu vorbesc, în afara celor care știu să asculte.

„Ce ai pățit, pietricică? De ce ești atât de tristă?”

„Pur și simplu simt că nu sunt suficientă. Nu vezi ce mică și neînsemnată sunt? Vreau să fiu ca muntele acela. El e mare, e important, e FRUMOS!”

„Măi, pietricică, dar munții nu se nasc înalți. Ei se ridică, milimetru cu milimetru, în liniște, tăcere și neștire.”

Așa că piatra a tăcut. A ascultat vântul care bătea cu putere. A ascultat frigul care era atât de apăsător, încât parcă se auzea. A ascultat ploaia care vindeca pământul. A învățat să stea. Să rămână.

Anii au trecut. Piatra a devenit stâncă, iar apoi parte dintr-un versant.

Într-o zi, pe acolo trecea un copil cu mama lui. Copilașul se întoarce spre mamă și îi spune:

„Mami, mami, uite cât de mare e muntele acesta!”

Atunci piatra a înțeles. Ea nu devenise munte printr-un miracol. A devenit asta pentru că nu renunțase la a fi acolo.

În fiecare zi. În fiecare minut. În fiecare secundă.

---

Exercițiu de consolidare

Ia-ți o foaie și un pix sau scrie în notițe.

Adu în minte o pietricică, adică orice mic aspect din viața ta pe care vrei să-l crești: un obicei, o relație, o teamă mică, un task enervant, un proiect. Imaginează-l ca o bucată de piatră în palmă.

Acum gândește-te la un pas foarte mic pe care îl poți face azi, de maximum 5 sau 10 minute. Notează-l. De exemplu:

• „Trimit rapid un mesaj.”
• „Scriu 3 rânduri pentru licență.”
• „Mă voi uita 5 minute la acel proiect.”
• „Strâng rufele.”

Fă pasul. Acum. La primul gând vei găsi 5 motive pentru care să nu îl faci în clipa asta: stai să termin de făcut x, nu vreau, nu-l fac bine dacă mă grăbesc. Treci peste aceste gânduri sabotoare. Fă acum la ce te-ai gândit, sau pune o alarmă să faci peste 10 minute, peste o oră.

După ce îl faci, spune calm, în minte sau cu voce tare: „Am făcut un milimetru.”

Acest milimetru va face parte din muntele tău din viitor.