Nora LăzărescuPsihologie clinică & Psihoterapie

Gânduri

Incestul emoțional

Dacă te-ai simțit mereu „prea matur pentru vârsta ta”

2 min de citit

Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste
Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste
Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste
Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste
Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste
Ilustrație în acuarelă cu un copil ținut de mână de un părinte, în timp ce celălalt părinte se îndepărtează, cu textul postării scris peste

„Ești cel mai bun prieten al meu.”

„Fără tine nu știu ce m-aș fi făcut.”

„Nu-i spune tatălui tău, e secretul nostru.”

La prima vedere, aceste replici par dovezi supreme de dragoste și apropiere. În realitate, pot ascunde una dintre cele mai puțin înțelese forme de abuz psihologic: incestul emoțional.

Ce este

Se întâmplă atunci când un părinte, adesea rănit, singur, imatur emoțional sau aflat într-un mariaj eșuat, îl transformă pe copil în:

  • Terapeutul casei: cel care ascultă secrete grele, drame conjugale, frustrări financiare sau plângeri de adult.
  • Partenerul de sprijin: copilul devine ancora emoțională a mamei sau a tatălui, cel responsabil să „o facă pe mama fericită” sau „să nu-l supere pe tata”.
  • Aliatul secret: cel forțat să țină secrete față de celălalt părinte sau să medieze certurile dintre ei.

Recompensa otrăvită

Pentru un copil, acest rol vine cu o recompensă otrăvită: se simte matur, special, indispensabil.

Dar costul este imens: își pierde copilăria. Un creier de copil nu are structura necesară pentru a gestiona anxietățile, traumele și dramele unui adult.

Cum se recunoaște adultul care a trecut prin asta

  • Se simte vinovat oricând își pune propriile nevoi pe primul loc.
  • Atrage parteneri imaturi pe care simte nevoia să-i „salveze” sau să-i repare.
  • Nu știe cine este cu adevărat atunci când nu e util cuiva.
  • Simte o responsabilitate sufocantă pentru starea de spirit a celor din jur.

Ce ar fi trebuit să fie

Copiii au nevoie să fie ghidați și protejați, nu împovărați cu durerile celor mari. Iubirea sănătoasă de părinte oferă sprijin, nu se hrănește din el.

Dacă te-ai simțit mereu „prea matur pentru vârsta ta”, s-ar putea să nu fi fost neapărat o trăsătură de caracter, așa cum ți-ai tot zis. S-ar putea să fi fost un mecanism de supraviețuire.