Gânduri

Dacă cățelușul tău ar fi profesor

Lecții de iubire, de prezență, de grijă față de celălalt

Eu am învățat atât de multe lecții de la cățelușul meu și nici nu-mi dădeam seama. Lecții de iubire, de prezență, de grijă față de celălalt, de loialitate, de încredere, de frumusețe, de odihnă.

Dacă cățelușul tău ar fi un profesor, ai învăța lucruri precum…

Bucuria de a întâmpina pe cineva

Când vine acasă cineva din familie, aleargă repede ca să-l întâmpini cu bucurie și pupici.

Plimbarea de zi cu zi

Mergi în fiecare zi, de două ori dacă se poate, la o plimbare: admiră natura și simplitatea vieții.

Cum stai lângă cineva care suferă

Când cineva are o zi proastă, nu începe cu sfaturi: doar stai lângă el, lasă-l să-ți simtă prezența și iubirea necondiționată.

Rușinea care nu se prelungește

Când ai făcut ceva greșit, arată-ți rușinea, dar nu persista în starea respectivă.

Bucuria fără rețineri

Când ești fericit, dansează peste tot prin casă.

Momentele în care doar exiști

Ia-ți momente când doar exiști, doar te uiți în jur, ești recunoscător și atât.

Cum îți arăți supărarea

Nu „mușca” direct persoana, doar „mârâie” un pic, să înțeleagă ce te-a deranjat.

Cățeii ne învață arta fericirii și nici măcar nu ne dăm seama.

Pe tine ce te-a învățat animăluțul tău?

Am fost inspirată de o postare de pe pagina @victorianpoetry.