Cele mai liniștite sărbători
Sunt cele în care nu te mai porți împotriva ta







Fie că iubești sărbătorile, fie că nu, am un mesaj pentru tine.
Vine noul an și toată lumea îți dă 100 de sfaturi: ce să faci de Revelion, ce să faci de sărbători, ce să gătești, cum să te îmbraci, ce liste să-ți faci pentru 2026, ce dorințe să-ți pui.
Un răspuns perfect normal și corect
„Nu fac nimic, nu simt nevoia să gătesc anul acesta, de revelion nu plec nicăieri, iar lista de dorințe o să mi-o fac prin ianuarie când se liniștesc apele.”
Dar stai. Un răspuns perfect normal și corect este și acesta
„Anul acesta simt foarte mult entuziasm legat de sărbători: abia aștept să gătesc de toate, să fac bradul, să decorez casa. Iar de revelion, plecăm la munte, abia aștept! Mi-am făcut și lista de dorințe și știu exact ce așteptări am de la 2026.”
Adevărul
Ambele moduri de a privi această perioadă sunt corecte, atât timp cât sunt în acord cu cine ești tu și cu ceea ce simți să faci.
E ușor să blamăm persoane că sunt entuziasmate de Crăciun, de Revelion, dar e ușor și să-i judecăm că nu văd magia sărbătorilor.
Cele mai liniștite sărbători sunt cele în care nu te mai porți împotriva ta, când îți dai voie să simți ce simți, să faci ce simți și să te așezi, măcar pentru o clipă, de aceeași parte cu tine.
















